Paul Surugiu-Fuego este profund îndurerat de moartea lui Mihai Constantinescu și, prin intermediul România TV, a transmis un mesaj emoționant în care a rememorat perioadele în care a fost alături de îndrăgitul artist.
Fuego mărturisește că de Mihai Constantinescu este legată toată copilăria sa. A crescut pe muzica lui Mihai Constantinescu și își amintește că, atunci când era elev, a cântat pe muzica acestuia. Iar faptul că artistul a avut ultima apariție publică în emisiunea lui Fuego, ”Drag de România mea”, i-a oferit acestuia din urmă posibilitatea de a concluziona că Mihai Constantinescu a fost… ”un suflet de copil”.
”Să-l odihnească Dumnezeu și să-l așeze în lumea celor drepți. De Mihai Constantinescu este legată toată copilăria mea, am crescut pe muzică lui, am cântat pe muzică lui la toate manifestările de la școală. Am trăit cu o lume minunată în care veți găsi numai copii, am trăit cu sus în deal e o casă, cu șlagărele nemuritoare care cred că se vor ascultă de toate generațiile care vor veni după noi. Îmi pare tare rău pentru această tragedie și știu că s-a chinuit foarte mult. Știți că ultima apariție a lui Mihai Constantinescu și a Simonei Secrier a fost la mine în emisiune, ultimele imagini cu ei, se țineau de mână, vorbeau unul despre celălalt, când mi-am dat seamă că Mihai Constantinescu a fost un suflet de copil”, mărturisește Fuego.
Fuego îl descrie pe Mihai Constantinescu drept un ”compozitor excepțional” și recunoaște că are un mare regret – nu i-a cântat un refren.
”El era un copil în viață de zi cu zi, cântă, dansa, îi plăcea să gătească, a fost un om minunat. Însă, cea mai frumoasă amintire cu Mihai Constantinescu. Însă cea mai importantă amintire cu Mihai Constantinescu este turneul din Germania cu el. Atunci mi-am dat seamă că este un coleg minunat de scenă. Am stat două săptămâni și atunci mi-am dat seamă că este un artist cu literă mare și un om cu un caracter extraordinar. Îmi pare rău că a plecat, putea să mai scrie muzică pentru că a fost un compozitor excepțional, dacă regret ceva, regret că nu i-am cântat un refren. Sunt foarte trist, îmi doresc că Dumnezeu să-l așeze acolo în lumina pentru că viață lui a fost o viață închinată muzicii”, a declarat Fuego pentru România TV.